Jocul Ursului din Darmanesti este cel mai popular obicei de iarna de pe Valea Trotusului. Este punctul central de atractie al sarbatorilor din Bacau, Comanesti, Darmanesti, Slanic Moldova si din cele mai multe sate de pe Valea Trotusului in ajunul Anului Nou. Autoritatile au facut demersuri pentru a înscrie aceasta datina în patrimoniul imaterial UNESCO, alaturi de doina si ritualul calusului. In ajunul Anului Nou, în zona Darmanestiului (86 km de Bacau, 66 km de Adjud) si a satelor apropiate – Dofteana (la sud-est, 7 km de Darmanesti), Asău (13 km nord-vest), întâlnesti multe cete care dau reprezentatii minutios pregatite, cu zeci de ursari si dansatori îmbracati în blanuri de urs împodobite cu câte doi canafi mari, rosii, jucând în ritm asurzitor de dobe. La Dărmăneşti sunt şapte cete care cuprind între 70 şi 150 de urători. Cetele care vor colinda si ura in ajunul Anului Nou incep pregatirile din vreme, pentru ca totul sa fie perfect. Tot orasul este cuprins de febra pregatirilor, de la cei mici, dornici sa primeasca si ei anul acesta un rol cat de mic, la bunicutele ocupate sa apreteze camasi, sa coase panglici, margele si canafi. Grijile de peste an si oboseala dupa o zi de munca dispar cand rasuna doba, sunetul cu care au crescut darmanestenii si care ii cheama acasa, de oriunde s-ar afla.
Obiceiul îmblânzirii ursului de către cetele de urători care au bâte sculptate de bătrânii satului se pare ca datează de pe vremea dacilor. Meşterii care fac astfel de toiage le dau gratis urătorilor pentru că tradiţia spune că astfel vor avea un an mai bun. Ceata de la Dărmăneşti este singura din ţară în care urătorii mână la joc ursul cu cealăul. Obiectul este de fapt un toiag gros făcut din lemn de plop sau tei, sculptat de meşterii populari din localitate. În vârful ciomagului se află un cap de urs sau de vultur care are rolul de a înfricoşa „sălbăticiunea“ obligată să joace.
Semnificatia veche a Jocului Ursului este de a celebra forta animalului care invinge iarna, regenerarea naturii (ursul este “batut” si “moare”, dupa care “reînvie”), curgerea anotimpurilor. Este posibil ca unele elemente ale obiceiului sa provina si din traditia tiganilor ursari care colindau satele pentru a-i “tamadui” cu “puterea”, sau, mai degraba, cu greutatea ursului, pe cei cu dureri de sale.
SARBATORI FERICITE!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu